Diferentele incep sa apara inca de la modalitatea de productie. Daca P35 era fabricat pe o tehnologie de 90nm, P45 este fabricat pe 65nm. Cel putin din acest punct de vedere se pare ca P45 este in avantaj. Ca dotari, acest model de placa de baza pune alaturi de chipset-ul P45 si ICH10, o evolutie fireasca a lui ICH9. Suportul total pentru memorii DDR3 reprezinta un alt avantaj, acestea functionand la frecvente ridicate, cuprinse intre 800MHz si 1600MHz, acceptand in total 8GB de memorie. In rest dotari obisnuite, singurele exemple mai deosebite fiind cele trei sloturi PCI Express din care unul merge x16 celelalte doua x8, opt conectori SATA si conexiunea wireless standard. La acestea se mai adauga clasicele mufe jack pentru sistemul audio 7.1, sase USB 2.0, doi conectori RJ45, o singura conexiune eSATA si un singur port PS/2, asa ca ori mouse-ul ori tastatura vor trebui conectate pe USB.
In teste placa s-a comportat bine, fiind un chipset performant. Desi este inca la inceput, placa s-a apropiat ca performante de cele dotate cu X48, un chipset mai scump decat P45. Un lucru este clar, noul chipset este mai performant decat P35, chipset-ul pe care il inlocuieste. Astept sa apara si in magazine si apoi in laboratoarele de teste pentru a putea face o comparatie intre mai multe modele. Oricum, un pret de aproximativ 200 de euro la care mai adaugam si memoriile DDR3 care inca sunt destul de scumpe duce la o platforma destul de prohibitiva, pe care la inceput doar cativa vor avea bucuria sa o achizitioneze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu